Claudia

Mesaje de Sarbatori, Stiri, Sexy, Datini si traditii, Mesaje de Craciun, Mesaje de Revelion 2018

Atac de peste Prut

Cu doar o lună înainte de alegerile legislative anticipate din Republica Moldova, autorităţile de la Chişinău şi-au reluat atacurile asupra presei anticomuniste.

Astfel, procuratura din capitala fostei republici sovietice a înaintat, săptămâna trecută, o sesizare agenţiei de stat MoldData, care administrează domeniile de internet
, privind publicarea pe portalul Unimedia a unor comentarii ale cititorilor care, potrivit autorităţilor, „defăimează Republica Moldova, cheamă la violenţă şi dezordini în masă” şi „reprezintă „chemări publice la răsturnarea şi schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale”.

Comentariile la care au făcut referire procurorii moldoveni în sesizarea lor au fost însă postate pe site-ul respectiv pe 6 aprilie, a doua zi după alegerile parlamentare şi în ajunul amplelor proteste de stradă de la Chişinău.

În consecinţă, MoldData a trimis, vineri, o scrisoare oficială către conducerea Unimedia în care ameninţă publicaţia cu o „iminentă reziliere a numelui de domeniu pe motivele invocate în sesizarea procurorului” în cazul în care se vor mai autoriza astfel de comentarii.

Unul dintre mesajele postate de cititori şi care ar fi atras atenţia autorităţilor este o ameninţare la adresa familiilor poliţiştilor care ar fi torturat tinerii manifestanţi după protestele din 7 aprilie faţă de victoria comuniştilor.

Portalul Unimedia nu este la primul conflict cu autorităţile moldovene, la începutul anului trecut Procuratura Generală şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) solicitând conducerii site-ului IP-urile mai multor cititori care postaseră comentarii anticomuniste. Publicaţia electronică a refuzat atunci să dea curs solicitării.

Parchetul minimalizează obiectivul demersului

Procuratura de la Chişinău a ca lificat drept pure speculaţii informaţiile potrivit cărora instituţia ar viza închiderea portalului Unimedia. „Prin sesizarea remisă între prinderii de stat MoldData, Procuratura capitalei nu a cerut decât asigurarea respectării legislaţiei în vigoare, neadmiterea chemărilor cu caracter extremist sau xenofob – cerere care în niciun fel nu limitează dreptul la libera exprimare şi, cu atât mai mult, nu urmăreşte scopul de lichidare a site-ului”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Procuraturii.
„Prin aceşti paşi, guvernarea comunistă vrea să ne intimideze şi să ne slăbească. Dar, de fapt, doar ne întăresc. Între timp, precizez că săptămâna viitoare vom lansa un nou proiect mediatic. Unul care va supăra şi mai mult «prietenii roşii». Cel mai mare ajutor pe care îl poate oferi statul (…) pentru dezvoltarea presei libere este să nu facă nimic.”-Tudor Darie, directorul Unimedia Citește în continuare

Reclame

iulie 2, 2009 Posted by | stiri | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Romania a facut pipi in pantaloni in fata lui Voronin ???

Romania Tace !!!

Datorita faptului ca Voronin a acuzat Romania de ” lovitura de stat ” ai nostrii au luat pozitia „mutului”. In aceste conditii, multi romani se intreaba (si ne intreaba) de ce am mai intrat in UE si in NATO, daca nimeni nu face nimic in fata acestor monstruozitati. Suntem in UE !!!

ALO ROMANIA ????

Citeste tot articolul -> UE – Romania tremura in fata lui Voronin ???

.

SOCANT !!!

Imagini socante cu un tanar student batut de fortele de ordine din Republica Moldova pentru simplu fapt pentru ca ajuta la traducere un grup de jurnalişti suedezi

VEZI AICI IMAGINI VIDEO CU ACEST TANAR SI DECLARATIA LUI

aprilie 12, 2009 Posted by | politica | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu